Țintaș bun – vânător iscusit

Competițiile la tir sportiv printre ortacii din subdiviziunea teritorială Cantemir (manager - Nicolae Gandrabur) au prilejuit clipe de multă satisfacție. După cum avea să ne spună Victor Ciobanu, președintele Consiului ST Cantemir a SVPM, la acest turneu, deja tradițional, au participat 11 colective primare de vânători.

În clasamentul general, în frunte s-au situat vânătorii din orașul Cantemir (președintele colectivului Sergiu Chirijiu), cei din satele Porumbești (Leonid Leu) și Țiganca (Valeriu Pârlicas), care au acumulat cel mai mare număr de puncte.
Învingători în clasamentul individual, unde situația a fost mai tensionată, au devenit iscusiții țintași Petru Bacalov din Cantemir și Nicolae Șișianu din Porumbești, care au ocupat respectiv locurile I și II. După lungi dezbateri, prin tragere la sorți (!) juriul a acordat locul III vânătorului Vasile Bădănău din Porumbești, dat fiind că tocmai 3 colegi de-ai săi - Vasile Dan (Stoianovca), Ion Șendrea (Câietu) și Leonid Leu (Porumbești) - acumulaseră același număr de puncte. A fost menționată evoluarea reușită a vânătorilor Nicolae Malachi din Țiganca, Vasile Lungu din Cociulia, Artur Raicu din Cantemir ș.a.

Fiecare participant a fost premiat cu câte 15 cartușe, cu tot atâtea palete, ca o motivație de a rata cât mai puțin la alte competiții similare. Iar laureații Petru Bacalov, Nicolae Șișianu și Vasile Bădănău vor reprezenta Societatea Teritorială la turneul zonal, preconizat mai apoi la Cahul.

Ion Domenco

Avem 11 vizitatori și nici un membru online