SVPM 140

 În perioada interbelică, când Basarabia era parte componentă a României, vânătorii noștri își îndreptau și în continuare eforturile întru dezvoltarea și îngrijirea vânatului, afirmarea principiilor vânătorii corecte, respectarea frumoaselor tradiții vânătorești. Pe atunci reprezentanţii societăţilor de vânători din fostele Provincii Româneşti au lansat ideea constituirii unei singure Uniuni Generale a Vânătorilor, ca entitate naţională de intervenţie eficientă pe lângă autorităţi, în scopul susţinerii intereselor generale ale tuturor vânătorilor. Dar se voia ceva mai mult. Se dorea ca Uniunea să devină purtătoarea idealurilor vânătoreşti din România, întru înnobilarea pasiunii vânătorilor, prin ridicarea nivelului de instruire a acestora şi prin exercitarea vânătorii în deplină sportivitate, numai acolo unde, când şi cum permitea legea.

De la idee până la faptă nu rămăsese decât un pas. Premisele erau deja create, prin înfiinţarea la Sibiu, imediat după Primul Război Mondial, aReuniunii Vânătorilor pentru Ocrotirea Vânatului din Ardeal”. Entuziasmaţi de acelaşi ideal, se constituia, şi la Bucureşti, în 5-7 iunie 1919, “Uniunea Generală a Vânătorilor”. În Bucovina, la Cernăuţi, fiinţa, după cum s-a precizat, “Societatea pentru Ocrotirea Vânatului din Bucovina”. La 26 mai 1922, cu ocazia unei Adunări Generale Extraordinare a Uniunii Generale a Vânătorilor, la care au participat delegaţi ai societăţilor de vânătoare din întreaga ţară, ai “Societăţii pentru Ocrotirea Vânatului din Ardeal” şi ai “Societăţii pentru Ocrotirea Vânatului din Bucovina”, s-a decis, în sfârşit, fuziunea. Deci, 26 mai 1922 e data de naştere a “Uniunii Generale a Vânătorilor din România”.

Încă de la început, Uniunea Generală a Vânătorilor din România s-a bucurat de un prestigiu aparte, sub “Înaltul Patronaj” al membrilor Familiei Regale. Majestatea Sa, George al Greciei şi A.S.R. Principele Nicolae au fost nominalizaţi, pentru o anumită perioadă de timp, ca Înalţi Preşedinţi de Onoare ai Uniunii. Însuşi M. S. Regele Ferdinand I, vânător pasionat şi de mare ţinută etică, şi-a găsit timp pentru a se adresa, în mod repetat, membrilor Uniunii pe care familia Regală continua să o patroneze.

În condiţiile arătate, nu pare deloc întâmplătoare înfiinţarea Consiliului Internaţional de Vânătoare (C.I.C.) în anul 1931, din iniţiativa datată 1928, reprezentanţilor a patru ţări europene, printre care şi România.

Mișcarea vânătorească ia amploare și în Basarabia. În multe localități apar grupuri organizate de vânători. De remarcat faptul că în trecutul nu prea îndepărtat fiecare localitate din Moldova trebuia să aibă obligatoriu cel puțin o pădure, ceea ce a făcut ca practica vânătorii ca îndeletnicire veche să se mențină până în epoca modernă. În anii treizeci în Codri activau grupuri de vânători din Strășeni, Hâncești, Soroca, iar în stepele Bugeacului vânau ortacii din Cahul. Din revista Basarabia vânătorească nr. 7-8 anul 1943 aflăm că la Dondușeni activa pe atunci societatea vânătorilor Zimbrul Moldovei, care în sezonul 1942-1943 a recoltat 700 de iepuri (societatea număra 20 de membri).

Tot în acea acea perioadă, la Chișinău, se deschide Muzeul Național de Istorie a Naturii, unde, printre altele, se  expun și trofee vânătorești. Însă în acest context nu ne interesează recolta de vânat, ci unele resorturi spirituale, concrescente din adâncurile istoriei noastre. A fi vânător, în acest sens, înseamnă și a cunoaște rădăcinile istoriei, din care a luat naștere și s-a dezvoltat această îndeletnicire arhaică – vânătoarea.

Avem 15 vizitatori și nici un membru online