Același ministru, aceleași brașoave…

Cititorii revistei, membrii Societății noastre au avut prilejul să audă nu o singură dată declarația ministrului Mediului dl Valeriu Munteanu precum că la noi numărul vânătorilor la cap de locuitor este cel mai mare din Europa. Redacția VPM a înfăptuit investigațiile de rigoare și iată ce a constatat.

Anual, în edițiile cinegetice europene sunt publicate diferite date statistice privind desfășurarea vânătorii în țările Europei, inclusiv numărul membrilor organizațiilor de vânători, suprafața terenurilor de vânătoare, speciile de vânat, numărul lor, dinamica creșterii sau reducerii efectivului etc. Cunoscând corectitudinea aproape pedantă a nemților, redacția revistei a apelat la datele respective pentru anul 2015, publicate în anualul german „Ghidul cinegetic – 2015” (Handbuch jagd 2015, Singhofen, Deutschland).

În darea de seamă privind starea gospodăriei cinegetice din Germania în anul 2015 au fost prezentate și informații interesante despre numărul vânătorilor la cap de locuitor în celelalte țări din Europa. Atrageți atenția, că Republica Moldova în această listă se află pe locul 31 din cele 36 de state enunțate? Adică sunt încă 31 de țări, unde numărul vânătorilor la cap de locuitor este mai mare decât la noi. Noi publicăm aceste date, conștientizând că ele ar fi de folos nu numai membrilor SVPM, dar și celor care aruncă declarații nefundamentate, inducând lumea în eroare.

Tabel

Țara

Suprafața terenurilor de vânătoare (km²)

Numărul populației (mil)

Numărul de vânători

Locuitori/ vânător

Procentajul vânători/locuitori

Albania

    29 000

      3,6

14 000

       257

0,39

Belgia

  31 000

    10,4

23 000

       452

0,22

Bosnia și Herțegovina

  51 000

    4,6

 50 000

         92

1,09

Bulgaria

 111 000

    7,7

 110 000

         70

1,43

Danemarca

43 000

   5,5

165 000

        33

3,00

Germania

358 000

   82,5

351 000

      235

0,43

Estonia

 45 000

   1,3

16 600

       78

1,28

Finlanda

338 000

   5,2

308 000

      17

5,92

Franța

643 000

 64,1

1 331 000

      48

2,08

Grecia

132 000

 10,7

235 000

      46

2,20

Marea Britanie

245 000

61,1

800 000

     76

1,31

Irlanda

70 000

4,2

350 000

     12

8,33

Italia

301 000

58,1

750 000

    77

1,29

Croația

57 000

4,5

55 000

    82

1,22

Letonia

65 000

2,3

25 000

   92

1,09

Lituania

65 000

3,6

32 000

  113

0,89

Luxemburg

3 000

0,5

2000

  250

0,40

Malta

300

0,4

15 000

   27

3,75

Moldova

34 000

3,5

14 000

 254

0,40

Muntenegru

14 000

0,7

 -

-

-

Olanda

42 000

16,7

28 170

  593

0,17

Norvegia

324 000

4,7

190 000

  25

4,04

Austria

84 000

8,3

118 000

70

1,42

Polonia

313 000

38,5

106 000

363

0,28

Portugalia

92 000

10,7

230 000

47

2,15

România

230 000

22,2

60 000

370

0,27

Suedia

450 000

9,0

290 000

31

3,22

Elveția

41 000

7,6

30 000

253

0,39

Serbia

77 000

10,2

80 000

128

0,78

Slovenia

20 000

2,0

22 000

91

1,10

Slovacia

49 000

5,4

55 000

98

1,02

Spania

505 000

40,5

980 000

41

2,42

Cehia

79 000

10,2

110 000

93

1,08

Turcia

781 000

73,2

300 000

244

0,41

Ungaria

93 000

9,9

55 000

180

0,56

Cipru

9 000

0,8

45 000

18

5,63

 

Notă: datele statistice confirmă  că în ultimul deceniu circa o treime din numărul de membri ai SVPM nu vânează, aflându-se la muncă după hotarele țării (Sic!).

Redacția VPM

Avem 12 vizitatori și nici un membru online