Pe unda colaborării

Vânătoarea nu se reduce la restricţii!

 Cu această sugestie, în data de 21 septembrie curent, invitată de conducerea SVPM, o delegaţie a AGVPS din România, condusă de dl dr. ingener Neculai Şelaru, preşedinte executiv, Atilla Kelemen, vicepreşedinte, membru al Consiliului FACE, deputat în Parlamentul României, şi dl Vasile Negru, directorul Asociaţiei vânătorilor şi pescarilor sportivi din judeţul Vaslui, a trecut Prutul.

Colegii au venit pentru un schimb de opinii despre situaţia dificilă în care au fost aruncate gospodăriile cinegetice din Republica Moldova, să discute chestiuni din legislaţia cinegetică românească în vigoare vis-a-vis de cea a RM.

Şi de această dată, colegii de peste Prut au poposit cu o superbă donaţie de carte pe tema cinegetică, faună şi floră, inclusiv cu proaspăta reeditare a Codului de etică vânătorească, semnat de dl Neculai Şelaru (cheltuieli suportate de autor), fapt pentru care îi mulţumim şi  rămânem foarte recunoscători.

Dânşii şi-au manifestat îngrijorarea faţă de starea lucrurilor, lipsa oricăror temeiuri de a interzice vânătoarea la anumite specii de animale sălbatice, au susţinut acţiunile întreprinse de conducerea SVPM întru apărarea drepturilor legitime ale vânătorilor, membri ai Societăţii, au înaintat un şir de propuneri, care ar putea contribui la soluţionarea conflictului dintre Ministerul Mediului al RM şi vânătorii autohtoni.

Dl Atilla Keleman a promis să aducă la cunoştinţa membrilor Consiliului FACE care este situaţia noastră, să solicite sprijinul acestei organizaţii internaţionale solide, reprezentată de 8 milioane de vânători din toate ţările Europei.

Membrii delegaţiei din România au informat conducerea SVPM despre decizia luată de Consiliul AGVPS privind acordarea membrilor SVPM a posibilităţii de a participa la vânătoare în România, cu drepturi egale cu cele ale membrilor AGVPS (vezi: www.svpm.md).

Ulterior, delegaţia s-a întâlnit cu deputaţii Parlamentului RM la un schimb de opinii pe marginea legislaţiei cinegetice româneşti în vigoare şi necesitatea de a elabora legi similare şi în RM, povestind cum această legislaţie se aplică în realitate, care sunt problemele şi cum pot fi ele soluţionate.

Reporter VPM